Pornit în 23 ianuarie spre capitală, convoiul camionagiilor a devenit un protest-manifest în care şi-au dat mâna, într-o coordonare fără precedent, organizaţii şi activişti antivaccin şi anti-guvern. Protestul a fost ulterior confiscat de grupuri conspiraţioniste similare din jurul lumii.
„Convoiul Libertăţii” este opera lui James Bauder, un teoretician declarat al conspiraţiilor care a aderat la mişcarea americană QAnon şi a descris epidemia de COVID drept „cea mai mare înşelătorie politică din istorie”, relatează The Guardian. Gruparea sa, „Canada Unity”, susţine că vaccinarea obligatorie şi paşapoartele sanitare ar fi interzise de Constituţia Canadei, dar şi de alte convenţii internaţionale.
Canada a impus vaccinarea obligatorie pentru şoferii de camion transfrontalieri la 15 ianuarie, după un anunţ în acest sens anul trecut.
Până la aceste proteste, o seamă de organizaţii s-au opus măsurilor sanitare stricte din Canada, însă în mare parte pe cont propriu. „Action4Canada” a deschis o acţiune în instanţă contra obligativităţii vaccinării şi măştilor, acuzând o „proclamare falsă a unei pandemii de COVID” parţial izvorâtă de la Bill Gates. Scopul ar fi o „Nouă Ordine Economică” care ar fi instaurată prin injectarea de microcipuri controlate prin comunicaţii 5G.

adevarul.ro/international/

Lasă un răspuns